A ieşit de sub tipar numărul 1 din 2012, al şaselea din noua serie a revistei!
vineri, 27 iulie 2012
Lista autorilor
Lista autorilor
Andone,
Tudurina; Bendescu, Alina, Metode moderne
– aplicaţii în ora de limba română în ciclul primar, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 7-10.
Axinte,
Cristian, Concurs, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 52.
Baciu,
Gheorghe, Tereza Strătilescu – o viaţă dedicată semenilor, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 41-47; Rapoartele revizorului şcolar Mihai Eminescu despre învăţământul rural
din judeţul Iaşi, anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 23-30; Oameni
ai şcolii din Iaşii de altădată în însemnările lui Petru Poni, anul III,
nr. 2 (5), 2011, p. 31-34.
Bendescu,
Alina, Copiii cu părinţi plecaţi la muncă
în ţările membre ale Uniunii Europene, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul
III, nr. 1 (4), 2011, p. 24-28; Şase sau şapte ani de-acasă?, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 10-11.
Benedek,
Emilia; Moisii, Gabriela, Proiectare
curriculară, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010, p.
27-29.
Caesarsen,
Christina, Liceul danez din perspectiva
unui profesor român, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4),
2011, p. 31-33; Cum îşi petrec copiii
timpul liber în Danemarca: un exemplu din vacanţa de toamnă, Note de călătorie – Danemarca, anul III,
nr. 2 (5), 2011, p. 20-22.
Ceobanu,
Carmen, Utilitatea modelului
constructivist în abordarea educaţiei interculturale, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010, p. 18-23.
Ceobanu,
Ciprian, Caracteristici ale
comportamentelor ludice la copil, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II,
nr. 1 (3), 2010, p. 16-17.
Chelcu,
Cătălina-Elena, Cum se predă istoria în
Republica Moldova, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3),
2010, p. 32-33.
Ciobanu,
Claudia, Pentru o practică eficientă în
activitatea de mentorat, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2
(5), 2011, p. 7-10; Educaţia pentru lectură – cum procedăm?, în „Vremea şcolii”, serie
nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 18-22.
Coţofan,
Mona, Profesorul ca model cultural,
în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 13-17.
Cozmei,
Luminiţa Monica, Cartografie şi
teledetecţie, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011, p.
46-47; Din experienţa noastră, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 61-63.
Cristea,
Constanţa, Noi orientări şi abordări
privind eficienţa comisiei metodice la nivel primar, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 23-25.
Cucoş,
Constantin, Falsa dispută dintre
cunoştinţe şi competenţe, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1
(3), 2010, p. 5-8; Temeiuri pentru o
educaţie estetică, nr. 1 (4), 2011, p. 3-6; Vizită la Universitatea din Cambridge – note de călătorie, nr. 1
(3), 2010, p. 34-39; Educaţia de la egal
la egal, anul III, nr. 2 (5), 2011, p.
11-13; Note de călătorie – Danemarca,
anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 16-19; Despre câteva efecte perverse ale
„retoricii” calităţii în educaţie, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV,
nr. 1 (6), 2012, p. 5-7; Secvenţe
belgiene, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p.
36-39.
Dănilă,
Sorina, LUDIVINE – o posibilă metodică a
predării gramaticii la copiii de vârstă mică, în „Vremea şcolii”, serie
nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 26-29.
Deaconu,
Daniel, Legendă, tradiţie şi adevăr
istoric în Carpaţii Răsăriteni – concurs interdisciplinar, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 54; Imaginea celuilalt – rromii din Munţii Neamţului, anul III, nr. 2
(5), 2011, p. 51; Ziua porţilor deschise, ediţia a VI-a, Taşca, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 63-65; Pe urmele plăieşilor şi haiducilor – contribuţii la istoria
Grinţieşului prin istorie orală şi imagini, în „Vremea şcolii”, serie nouă,
anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 65-67.
Dobre,
Viorica, Chişinău: Parteneriat, în
„Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010, p. 52.
Dumitru,
Mădălina, Istoria – cea dintâi carte a
neamului, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011,
p. 52-53.
Enache,
Adrian-Dan, Informare către Parlamentul
României, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011,
p. 3-6.
Farcaş,
Genoveva, Familia – spaţiu formativ al
construirii comportamentelor autonome ale copilului, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p.
17-23.
Gitte
H. Nielsen, Becoming a teacher, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 30-35.
Guţu,
Florentina, Marele tur al Europei a
început în Ţara lalelelor, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2
(5), 2011, p. 48.
Hulpoi,
Nicolae, Formarea experienţială şi
concepţia paideică filocalică, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr.
1 (3), 2010, p. 24-25.
Iordăchescu,
Lăcrămioara, Olimpiadele şcolare de la
Iaşi, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 67-70.
Iutiş,
Gheorghe, Istoria, încotro?, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 14-15.
Marica,
Mircea Adrian, Influenţa grupului asupra
comportamentului elevului, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1
(3), 2010, p. 9-15.
Miron,
Maria, Două programe europene diferite,
în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 34-40; Innover pour motiver, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 48-49.
Munteanu,
Camelia; Munteanu, Eusebiu, Cum să-i
învăţăm pe copii să fie disciplinaţi, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul
III, nr. 1 (4), 2011, p. 28-30.
Munteanu,
Eusebiu, Cultivarea abilităţilor sociale şi emoţionale ale copiilor preşcolari
între Teorie şi practică, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4),
2011, p. 11-14.
Neicu,
Aurel, Adaptarea la mediul şcolar
gimnazial – un prag al devenirii psiho-intelectuale a elevului, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 15-16.
Sandu,
Cristina, Hârlău: Concurs literar, în
„Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010, p. 53.
Sava,
Maria, Parteneriatul
educaţional-instructiv între Liceul Teoretic „Miron Costin” Iaşi, România şi
Liceul Teoretic „Olimp” Chişinău, Republica Moldova, 19-22 mai 2011, în
„Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 45-46.
Târzianu,
Laura, Început de primăvară sub semnul
armoniei, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011,
p. 53-54.
Ursan,
Oleg, Predarea istoriei în şcolile
transnistrene, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p.
8-9.
Vatavu,
Tatiana; Bălţăteanu, Adriana, Elevii
Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare” din Hârlău – participanţi la Zilele
EUROSCOALA 2011 de la Strasbourg, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III,
nr. 1 (4), 2011, p. 51-52. Educaţia
ecologică – mereu în actualitate la Hârlău, în „Vremea şcolii”, serie nouă,
anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 49-50; Primăvară
belgiană şi strategia pentru tineret a Uniunii Europene, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 61-62.
Văcaru,
Mariana, Parteneriatele şcolare – o modă
sau o necesitate? în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010,
p. 30-31.
Văcaru,
Silviu, Iaşi: Simpozion, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010, p 52; O viaţă de om dedicată şcolii. Interviu cu profesorul Petre Sârbu,
nr. 1 (3), 2010, p. 44-46; Şcoala
Popeşti, judeţul Iaşi. Schiţă monografică, 1 (3), 2010, p. 40-43; Fie-vă milă de păduri!, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1
(6), 2012, p. 3-4.
Bibliografie
Bibliografie
1.
Actualitate
Andone,
Tudurina; Bendescu, Alina, Metode moderne
– aplicaţii în ora de limba română în ciclul primar, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 7-10.
Ceobanu,
Carmen, Utilitatea modelului
constructivist în abordarea educaţiei interculturale, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010, p. 18-23.
Ceobanu,
Ciprian, Caracteristici ale
comportamentelor ludice la copil, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II,
nr. 1 (3), 2010, p. 16-17.
Ciobanu,
Claudia, Pentru o practică eficientă în
activitatea de mentorat, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2
(5), 2011, p. 7-10;
Cucoş,
Constantin, Falsa dispută dintre
cunoştinţe şi competenţe, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1
(3), 2010, p. 5-8; Temeiuri pentru o
educaţie estetică, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 3-6; Despre câteva efecte perverse ale „retoricii” calităţii în educaţie,
în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 5-7.
Enache,
Adrian-Dan, Informare către Parlamentul
României, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011,
p. 3-6;
Hulpoi,
Nicolae, Formarea experienţială şi
concepţia paideică filocalică, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr.
1 (3), 2010, p. 24-25.
Marica,
Mircea Adrian, Influenţa grupului asupra
comportamentului elevului, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1
(3), 2010, p. 9-15.
Munteanu,
Eusebiu, Cultivarea abilităţilor sociale şi emoţionale ale copiilor preşcolari
între Teorie şi practică, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4),
2011, p. 11-14.
Neicu,
Aurel, Adaptarea la mediul şcolar
gimnazial – un prag al devenirii psiho-intelectuale a elevului, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 15-16.
Ursan,
Oleg, Predarea istoriei în şcolile
transnistrene, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p.
8-9.
Văcaru,
Silviu, Fie-vă milă de păduri!,
în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV,
nr. 1 (6), 2012, p. 3-4.
2.
Dezbateri
Andone,
Tudorina, Grupa sau clasa pregătitoare?,
Şase sau şapte ani de-acasă?, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 11-12.
Bendescu,
Alina, Copiii cu părinţi plecaţi la muncă
în ţările membre ale Uniunii Europene, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul
III, nr. 1 (4), 2011, p. 24-28; Şase sau şapte ani de-acasă?, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 10-11.
Benedek,
Emilia; Moisii, Gabriela, Proiectare
curriculară, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010, p.
27-29.
Chelcu,
Cătălina-Elena, Cum se predă istoria în
Republica Moldova, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3),
2010, p. 32-33.
Ciobanu,
Claudia, Educaţia pentru lectură – cum
procedăm?, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p.
18-22.
Coţofan,
Mona, Profesorul ca model cultural,
în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 13-17.
Cristea,
Constanţa, Noi orientări şi abordări
privind eficienţa comisiei metodice la nivel primar, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 23-25.
Cucoş,
Constantin, Educaţia de la egal la egal,
în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 11-13.
Dănilă,
Sorina, LUDIVINE – o posibilă metodică a
predării gramaticii la copiii de vârstă mică, în „Vremea şcolii”, serie
nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 26-29.
Farcaş,
Genoveva, Familia – spaţiu formativ al
construirii comportamentelor autonome ale copilului, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p.
17-23.
Iutiş,
Gheorghe, Istoria, încotro?, în
„Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 14-15.
Munteanu,
Camelia; Munteanu, Eusebiu, Cum să-i
învăţăm pe copii să fie disciplinaţi, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul
III, nr. 1 (4), 2011, p. 28-30.
Văcaru,
Mariana, Parteneriatele şcolare – o modă
sau o necesitate? în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010,
p. 30-31.
3.
Meridiane educative
Caesarsen,
Christina, Liceul danez din perspectiva
unui profesor român, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4),
2011, p. 31-33; Cum îşi petrec copiii
timpul liber în Danemarca: un exemplu din vacanţa de toamnă, Note de călătorie – Danemarca, anul III,
nr. 2 (5), 2011, p. 20-22.
Cucoş,
Constantin, Vizită la Universitatea din
Cambridge – note de călătorie, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr.
1 (3), 2010, p. 34-39; Note de călătorie
– Danemarca, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011,
p. 16-19; Secvenţe belgiene, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1
(6), 2012, p. 36-39.
Gitte
H. Nielsen, Becoming a teacher, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 30-35.
Miron,
Maria, Două programe europene diferite,
în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 34-40.
4.
Şcoala şi oamenii săi
Baciu,
Gheorghe, Tereza Strătilescu – o viaţă
dedicată semenilor, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4),
2011, p. 41-47; Rapoartele revizorului
şcolar Mihai Eminescu despre învăţământul rural din judeţul Iaşi, anul III,
nr. 2 (5), 2011, p. 23-30; Oameni ai şcolii din Iaşii de altădată în
însemnările lui Petru Poni, anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 31-34.
Văcaru,
Silviu, Şcoala Popeşti, judeţul Iaşi.
Schiţă monografică, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3),
2010, p. 40-43; O viaţă de om dedicată
şcolii. Interviu cu profesorul Petre Sârbu, nr. 1 (3), 2010, p. 44-46;
5.
Recenzii
Viorel
Erhan, Învăţământul ieşean, Editura
Tehnopres, Iaşi, 275 p. (Silviu Văcaru), în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul
II, nr. 1 (3), 2010, p. 50-51.
6.
Eveniment
Axinte,
Cristian, Concurs, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 52.
Cozmei,
Luminiţa Monica, Cartografie şi
teledetecţie, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011, p.
46-47; Din experienţa noastră, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV,
nr. 1 (6), 2012, p. 61-63.
Deaconu,
Daniel, Legendă, tradiţie şi adevăr
istoric în Carpaţii Răsăriteni – concurs interdisciplinar, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011, p. 54; Imaginea celuilalt – rromii din Munţii Neamţului, anul III, nr. 2
(5), 2011, p. 51; Ziua porţilor deschise,
ediţia a VI-a, Taşca, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012,
p. 63-65; Pe urmele plăieşilor şi
haiducilor – contribuţii la istoria Grinţieşului prin istorie orală şi imagini,
în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 65-67.
Dobre,
Viorica, Chişinău: Parteneriat, în
„Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010, p. 52.
Dumitru,
Mădălina, Istoria – cea dintâi carte a
neamului, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011,
p. 52-53.
Guţu,
Florentina, Marele tur al Europei a
început în Ţara lalelelor, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2
(5), 2011, p. 48.
Iordăchescu,
Lăcrămioara, Olimpiadele şcolare de la
Iaşi, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 67-70.
Miron,
Maria, Innover pour motiver, în
„Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 48-49.
Sandu,
Cristina, Hârlău: Concurs literar, în
„Vremea şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010, p. 53.
Sava, Maria,
Parteneriatul educaţional-instructiv
între Liceul Teoretic „Miron Costin” Iaşi, România şi Liceul Teoretic „Olimp”
Chişinău, Republica Moldova, 19-22 mai 2011, în „Vremea şcolii”, serie
nouă, anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 45-46.
Târzianu,
Laura, Început de primăvară sub semnul
armoniei, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III, nr. 1 (4), 2011,
p. 53-54.
Vatavu,
Tatiana; Bălţăteanu, Adriana, Elevii
Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare” din Hârlău – participanţi la Zilele
EUROSCOALA 2011 de la Strasbourg, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul III,
nr. 1 (4), 2011, p. 51-52; Educaţia
ecologică – mereu în actualitate la Hârlău, în „Vremea şcolii”, serie nouă,
anul III, nr. 2 (5), 2011, p. 49-50; Primăvară
belgiană şi strategia pentru tineret a Uniunii Europene, în „Vremea şcolii”,
serie nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 61-62.
Văcaru,
Silviu, Iaşi: Simpozion, în „Vremea
şcolii”, serie nouă, anul II, nr. 1 (3), 2010, p. 52.
7.
Pagina de cultură
Baciu, Gheorghe, Revolta elevilor de la Institutul Academic din Iaşi împotriva
profesorului Mihai Eminescu, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul
IV, nr. 1 (6), 2012, p. 40-46.
Chelcu,
Cătălina, Momentul Petru Movilă în
cultura română la mijlocul secolului al XVII-lea, în „Vremea şcolii”, serie
nouă, anul IV, nr. 1 (6), 2012, p. 47-50.
Rădvan, Mihaela, Basarabia în acte diplomatice, în „Vremea şcolii”, serie nouă, anul IV, nr. 1 (6),
2012, p. 51-54.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)